E perfect..

Aș vrea să mă fac mic, prin ochii universului sa par un gandac, iar în comparație cu o furnică să par o firimitură de pâine. Îmi doresc să mă infiltrez în corpul și mintea ta să șterg acele straturi de praf, să-ți cos rănile ascunse, cu pasiune și atenție ca nu cumva să te ranesc mai tare și să măresc rana. M-ai readus la viață, un sentiment pe care demult nu am mai avut placerea să îl simt. Întotdeauna te-ai întors zambind, probabil regretând, nu voi putea știi niciodata lucrul acesta, nu voi putea știi ce simți sau ce îți dorești cu adevărat de la mine. Încerc să las în urma toate amintirile care m-au afectat într-un mod neplacut și să fac loc celor care m-au fermecat și m-au făcut să zâmbesc neîncetat. Pe zi ce trece simt că viața mea nu ar avea nici un rost, tot ce îmi doresc acum este ca eu sa fiu doar al tau și tu a mea. Uneori stau și mă scufund în muzică, încerc să îmi dau seama ce am facut să te merit, dar în zadar.. Nu pot realiza.. nu te merit dar te doresc.. Micuța ta pasiune din tinerețe ne-a unit, ne-a facut să ajungem într-un punct sensibil, un vis din care nu îmi doresc să mă mai trezesc verodată.

De ce?

De ce? Dau impresia că sunt indiferent? Că nu îmi pasă? Și nu spun lucrul acesta doar ca să spun, spun pentru ca chiar îmi pasa! Asta încerc să îți arăt zi de zi, și sincer sper din adâncul sufletului sa poti înțelege. Tu nu mă cunoști. Nimeni nu mă cunoaște și nu mă înțelege.. timpul le rezolvă pe toate, dar mă întreb când?! Aruncăm cuvinte grele, fără sens, dar care dor mai mult decât ai putea crede. Aparențele înseală, iar indiferența în cazul meu este o aparență, dar se pare ca tu nu poți înțelege asta.. Pe parcursul anilor care au trecut am avut parte de multe probleme și momente grele, acum am realizat că de fapt eu sunt problema. Cauza principala fiind 'comoditatea' de care dau dovadă. Și de ce să mă chinui dacă, vorba unui prieten 'tot acolo ajungem'.  Sunt un visător notoriu care nu este aici, ci undeva departe. Nu aș trata niciodata o persoana la care țin, cu indiferență. Dacă aș fi indiferent față de tine, acest post nu ar mai fi existat, nu mă mai stresam și mă comportam de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Nu? deci, de ce ?

Durerea desparțirii

Durerea despărțirii eterne de acea pesoana specială, divină, care mă făcea mereu să zâmbesc, e covârșitoare, simt acea durere în toate părțile corpului și sufletului meu, e prea profundă, încerc să mă gândesc la altceva dar am în minte doar imaginea ei zâmbindu-mi... .Cuvintele rănesc adânc,mai adânc decat ți-ai putea imagina vreodată..un cuvânt aruncat asemenea unui nimic este un glonț care te poate pune la pămant cand te astepți mai puțin. Simt că îmi fuge pământul de sub picioare ca și cum aș pluti într-un abis interminabil. Caut o scăoare de pe această lume și toate au fost spuse fară rețineri, regrete și luate din adâncul inspirației mele. Fără acea scăpare, încă mă mai minteam, zi și noapte fară incetare,având și sprijinul altora care spuneau că și pe tine te doare.

Daca ai stii să prețuiești iubirea, viața ta ar fi mai frumoasă, plină de trandafiri înmiresmați, de puritate, lumină și bunatate, plină de toate acestea si de multe altele.

Ai să înţelegi?

Relaxat, vorbăreţ, vesel şi fără nici o problemă... deschid ochii! Sigur nu visez?! Am o oarecare idee vagă că nu văd bine,oare..ce să fie? Nu mai pot vorbi,zambi, am senzaţia că mi se sparge capul.Plutesc spre graniţa panicii si trec pragul involuntar.Mă uit in stânga,în dreapta, mă uit des, mă uit, mă uit intens,mă uit bine,imi aplec capul sprijinindu-l în mâini şi ma arunc in abis,in lumea celor de Dumnezeu feriţi. Plutesc, în mare, printre cântece macabre care se aud de departe.Mintea îmi e goală,ecoul vocii din interiorul meu mă seaca, vreau să evadez,să mă încălzesc, sunt înghetat, nu-mi simt corpul, sangele prin vene se blocheaza si mă lasă mort.Două secunde transformate în ore,mii de priviri subtile si confuze,venite din toate părtile ma sperie.Mă ridic, ameţesc şi nu vreau să plec, în acel ecou vreau să mă pierd mereu si mereu..

Schimbare

Schimbarea este bună, şi indiferent de vârstă, niciodată nu este prea târziu să încercăm ceva nou, să ne schimbăm, să ne adaptăm la schimbările care apar în viaţă, să profităm de oportunităţile care ni se ivesc şi dăm înapoi niciodata.
În viaţa reală apar mereu oportunităţi care merită testate, încercate, apreciate. Viaţa este scurtă şi unică, este pacat să trecem nepăsători prin ea. E pacat să nu ne descoperim adevărata vocaţie, să profităm din plin de fiecare clipă a vieţii şi să ne bucurăm de cele mai nesemnificative lucruri.

Aşadar am facut o listă cu lucrurile pe care mi le-am propus sa le schimb.

1. Nu o să mai beau.
2. Nu o să mai fumez.
3. Nu o să mai fiu atat de închis în mine.
4. O să pun baza pe scoala şi familie.
5. O să fiu punctual.
6. O să fiu mai întelegător cu a mei.
7. O să mă ţin de toate cele de mai sus.

Ţin să precizez că iau toată povestea în serios,după un an în care am făcut exact pe dos toate punctele,mi-am dat seama că am avut doar de pierdut,în concluzie în acest an o să mă îndrept .

Am învăţat

Am învăţat în primul rând să fiu cine sunt cu adevarat.

Am învţat să iubesc necondiţionat.

Am învăţat să fiu indiferent când este cazul.

Am învăţat să impun şi să acord respect.

Am învăţat să zâmbesc chiar şi atunci când sufletul mă doare.

Am învăţat că nu există prieteni în adevăratul sens al cuvântului.

(prieten este cel care îşi dă viaţa ca să trăieşti tu)

Am învăţat să privesc dincolo de aparenţe.

Am învăţat uitându-mă în jur să fiu rău.

Bun de nimic

Simt ca ma transform intr-un mic monstru, in ceva care nu apartine de mine. Dar cea mai urata senzatie este aceea sa realizezi ce faci, sa iti dai seama ca ai ajuns intr-un punct cand ai impresia [de fapt chiar asa este] ca nu te mai poate ajuta nimic. Ca pe ea am lasat-o in spate, pe fiinta iubita sa o tii in brate dar nu se poate.. Nimeni nu ma intelege.. sufletul imi plange inauntru iar eu astept sa se termine cosmarul acesta, sa ma trezesc din visu' asta urat. Sunt privit din toate partile, sunt urat, am ceva pe fata, mancare intre dinti. Nu vreau sa ma lupt cu realitatea e o lupta grea si nemiloasa,ori iesi mai puternic ori te trezesti pe pamantul rece din februarie alaturi de alti invinsi care nu si-au putut controla soarta. Tot ce am cladit pana acum, sa se darame intr-o clipita din cauza unei greseli teribile, care iti schimba complet viata, nu va mai fi la fel niciodata.. Am dezamagit pe toata lumea [chiar pe toti :( ],uneori stau si ma gandesc ca poate..ar fi mai bine sa nu fi cunoscut pe nimeni,dar nu-mi doresc asta cu adevarat, sunt con.Vantul ma loveste in fata parca intentionand sa ma trezeasca,cineva sa-i spuna sa se opreasca,nu o sa reuseasca, sunt un caz pierdut